Close

COLECTAREA CREANȚELOR

Colectarea creanțelor reprezintă procesul de colectare pe cale amiabilă, a unor pachete de debite cu scadențe depășite între 1-45 de zile, a căror plată este întârziată în mod repetat.

Serviciul de colectare este destinat clienților care emit lunar un număr mare de facturi, datorită domeniului lor de activitate și care generează un număr însemnat de debitori. Procedura de colectare presupune transmiterea către debitor a două notificări de plată amiabile, la un interval de 7 zile calendaristice una fată de cealaltă.

Nu am investit în programe automate de apelare, spre deosebire de majoritatea agențiilor de colectare a datoriilor, preferând contactul de la om la om, lucru ce îmbunătătește comunicarea cu debitorul și în același timp crește rata de succes.

Pentru că partenerii de afaceri sunt importanți, menținerea relațiilor comerciale este prioritatea noastră în colectarea creanțelor.

 Serviciul de colectare a debitelor, vă este oferit sub formă de abonament lunar foarte avantajos, al cărui cuantum se negociază de la caz la caz și/sau sub forma unui comision de success care se negociază în funcție de numărul debitorilor predati în lucru.